20 December 2006

Clinchet de clopoţei şi colinde străbune… miros de brad, de cozonac şi de vin fiert cu scorţişoară… sentiment de bucurie împărtăşită… dorinţă de a fi mai bun, mai generos…
…E starea sărbătorilor de iarnă care ne inundă fiinţa în fiecare an şi care ne apropie de cei dragi; e vremea împăcării cu ceilalţi şi cu tine.
Fie ca sărbătoarea Naşterii Domnului şi Noul An să vă aducă lumină în gânduri, iubire în suflet şi realizări aşteptate şi neaşteptate.

În speranţa unor fructuoase colaborări viitoare,
Echipa IREA

24 November 2006

Participanţii care au prezentat materiale în cadrul secţiunilor la Conferinţa Naţională de Educaţie a Adulţilor de la Timişoara sunt rugaţi să trimită lucrarea în format electronic, respectând condiţiile de redactare precizate pe acest blog, până la data de 11 decembrie 2006 pentru a putea fi publicată în volumul conferinţei.
Stimate Participant la cea de-a doua Conferinţă Naţională de
Educaţie a Adulţilor


În dorinţa de a oferi tuturor un spaţiu de reflecţie asupra a ceea ce a însemnat Conferinţa Naţională de Educaţie a Adulţilor din 17-19 noiembrie 2006, de la Timişoara, noi, organizatorii acestei manifestări, revenim acum pentru a vă exprima mulţumirile noastre pentru profesionalismul şi implicarea de care Dvs. aţi dat dovadă.

Speranţa noastră e că am putut oferi, cu acest prilej, un cadru pentru a împărtăşi idei, pentru a pune temelia unor parteneriate viitoare şi, îndrăznim să spunem, pentru a deschide noi orizonturi de reflecţii şi de acţiune în domeniul educaţiei adulţilor.Dacă, potrivit feedback-urilor exprimate de Dvs. până acum, şi pentru care vă mulţumim, discuţiile au fost foarte fructuoase şi au evidenţiat o serie de aspecte referitoare la problematica cu care se confruntă formatorul pentru adulţi, atât ca persoană fizică implicată în procesul educaţional, cât şi ca organizaţie care oferă programe de formare pentru adulţi, nu ne rămâne decât să sperăm că prin eforturi conjugate, discuţiile se vor concretiza şi în acţiuni, în cel mai scurt timp posibil.

Suntem mândri că am găzduit un eveniment atât de apreciat de Dvs. dar putem să vă asigurăm că succesul acestei conferinţe s-a datorat valorii incontestabile a invitaţilor şi participanţilor.



Cu stimă,
Echipa IREA
Va propunem spre revizuire Standardul Ocupational al formatorului, elaborat de Serban Iosifescu si prezentat inc adrul conferintei.

Pentru descarcarea materialului faceti clic aici.

23 November 2006

PROFESIONALIZAREA FORMATORULUI – REPERE NECESARE

Şerban Iosifescu,
Cercetător principal la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei
Preşedinte al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar
Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Naţionale a Formatorilor în Management Educaţional din România

Introducere: de ce profesionalizare ?

Credem că nu mai este nevoie să argumentăm, şi aici, necesitatea dezvoltării cantitative şi calitative a programelor de formare continuă a adulţilor, indiferent de domeniul de activitate. Amintim doar că rapiditatea schimbărilor din economie şi din societate, în general, au făcut necesară reconsiderarea conceptului de învăţare pe tot parcursul vieţii (“life long learning”) şi din toate situaţiile de viaţă (“life wide learning”). Pe de altă parte, România se găseşte (cu aproape 2%) pe unul din ultimele locuri din Europa în privinţa cuprinderii populaţiei adulte în programele de formare. Ca urmare, având o ţintă declarată (în strategiile naţionale oficiale) de cel puţin 8% din populaţia activă cuprinsă, până în 2013, în programe de formare, devine evident că vom asista, în următorii ani, la o adevărată explozie a formării profesionale continue a adulţilor.

În acest context al dezvoltării cantitative se va pune, tot mai presant, problema calităţii acestor programe. Cadrul legislativ actual al formării profesionale a adulţilor, abia stabilizat după multe discuţii, contestări şi controverse, va trebui restructurat pentru a fi mai adecvat atât nevoii şi cererii de formare cât şi noilor iniţiative europene (cum ar fi, de exemplu, cadrul european al calificărilor - EQF).

Creşterea calităţii formării, indiferent de “modelul calităţii” folosit, nu poate fi concepută fără a asigura calitatea resursei fundamentale pentru orice program de formare – anume formatorul.

Am asistat, în ultimii ani, la proliferarea programelor de “formare a formatorilor” în toate domeniile de activitate. Lipsa unui statut bine precizat al formatorului şi lipsa unor reglementări specifice, au făcut ca “formatorii” rezultaţi din aceste programe (ghilimelele nu sunt deloc întâmplătoare…) să fie extrem de diferiţi. Diferenţele se referă la:
· bazele teoretice – rolurile formatorului sunt diferite, de exemplu, în Germania şi în Franţa;
· ţintele urmărite - obiectivele formării; în foarte puţine cazuri au fost indicate, ca ţinte ale formării, competenţele; în şi mai puţine cazuri au fost utilizate instrumentele normative existente (în speţă, standardul ocupaţional);
· timpului de formare (de la trei zile la opt săptămâni pe parcursul a doi ani !);
· conţinutului propriu zis al formării şi metodologia folosită (chiar dacă metodele active au fost predominante);
· modul de evaluare şi de certificare;
· încadrarea şi folosirea ulterioară a formatorilor; de regulă, activitatea formatorului este preponderent ocupaţională - formatori devin cei mai buni profesionişti ai domeniului respectiv, activitatea de formare fiind considerată, de regulă, ca un “supliment” al atribuţiilor de bază.

În acest context este firească neîncrederea şi chiar deruta multor furnizori de formare şi a instituţiilor angajatoare în privinţa formatorilor: Care formatori sunt cei mai buni - cei “de teorie” sau cei “de practică” ? Care este programul optim care trebuie absolvit pentru a deveni un “bun” formator ? De câtă formare are nevoie un formator pentru a deveni “competent” ? Ce fel de experienţă trebuie cerută formatorilor ? Cum se poate norma activitatea formatorului ? Şirul întrebărilor ar putea continua la nesfârşit …

Pe lângă problemele formatorului deja expuse, posibilitatea de a dobândi competenţe profesionale prin ucenicie duce la apariţia unui nou set de întrebări: Poate fi maistrul de ucenicie asimilat formatorului ? Dacă da, trebuie el să deţină toate competenţele formatorului “clasic” şi la acelaşi nivel cu acesta ? Dacă nu, care sunt competenţele necesare maistrului de ucenicie pentru ca acesta să-şi îndeplinească atribuţiile stipulate prin lege sau promovate prin tradiţie ?

Credem că profesionalizarea, adică trecerea formatorului de la un statut ocupaţional la unul profesional, poate duce la rezolvarea multor probleme.

Dar ce înseamnă, de fapt, “profesionalizarea ? Profesionalizarea reprezintă dobândirea, de către o ocupaţie, a caracteristicilor unei “profesiuni”. "Profesiunea" este considerată drept o clasă de activităţi desfăşurate de indivizi şi grupuri, caracterizată prin:
· cunoştinţe înalt specializate şi o metodologie specifică de aplicare a acestora în practică, aceasta din urmă solicitând iniţiativă şi creativitate;
· formare specializată cu o componentă practică însemnată;
· caracter "altruist", de "serviciu social", adecvat nevoilor şi intereselor unor "clienţi" clar identificaţi (indivizi, grupuri, organizaţii);
· un statut social bine definit şi, implicit, recunoaşterea socială a monopolului în domeniul respectiv;
· practicarea autonomă, auto-organizată şi auto-controlată, care angajează responsabilitatea individuală a celui care o exercită;
· un sistem propriu de valori, transmis prin formarea specializată şi respectarea unui cod deontologic specific;
· integrarea practicii în profesiune cu cercetarea şi formarea: cei mai buni practicieni devin atât cercetători cât şi formatori - la nivelul formării iniţiale şi al celei continue;
· inserţia socială prin intermediul asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale de "egali", care au drept de avizare asupra formării şi acreditării, garantează status-ul social, impun codurile etice specifice şi exercită controlul asupra practicii în domeniu pe baze profesionale (nu administrative);
· solidaritate de grup profesional şi ethos specific - rezultate din formarea comună, din aderenţa la teorii, doctrine şi metodologii comune, precum şi din apartenenţa la aceleaşi organizaţii profesionale.

Nu ar fi lipsită de interes amintirea principalelor grupuri profesionale recunoscute - medicii, avocaţii, arhitecţii, inginerii, notarii, contabilii-experţi, mai recent: psihologii, farmaciştii şi medicii dentişti. Compararea acestor grupuri profesionale recunoscute cu situaţia formatorului nu poate decât să scoată în evidenţă deficienţele de statut şi de formare precum şi paşii care ar trebui făcuţi în acest sens.

Se poate uşor constata, din trăsăturile enumerate mai sus, că un adevărat profesionism se poate realiza numai acolo unde punerea în operă a unor reguli prestabilite cedează locul strategiilor creatoare şi unei etici profesionale pe măsura autonomiei intelectuale şi dea acţiune, deci acolo unde se poate construi o identitate profesională proprie, pe baza practicării reflexive a profesiunii.

Câte dintre caracteristici acestor grupuri profesionale le găsim în statutul şi în cultura profesională a formatorului din România ? Extrem de puţine, având în vedere că:
· Nu există nici un program de nivel universitar pentru formarea formatorilor.
· Specializarea în formare se realizează prin programe extrem de diverse (vezi mai sus).
· Grupurile ţintă sunt neclare. Se ajunge la situaţii absurde cum ar fi, de exemplu, propunerea unui program de formare a formatorilor pentru … educaţia nonformală şi informală !
· Nu există un statut bine precizat şi, în consecinţă, nici recunoaşterea monopolului profesional: oricine poate fi angajat ca formator, chiar fără pregătire specifică în educaţia adulţilor, neexistând restricţii în acest sens.
· Activitatea formatorului este normată şi controlată de alte persoane, grupuri şi instituţii, situate de regulă în afara activităţii propriu-zise de formare (mai ales în administraţie), iar criteriile de normare şi de evaluare sunt predominant birocratice (număr de cursanţi, număr de grupe, număr de ore realizate, pagini de suport de curs produse etc.).
· Nu există un sistem comun de valori, nici formare unitară şi nici vreun cod deontologic specific.
· Nu există decât foarte puţine asociaţii şi organizaţii profesionale, acestea având o influenţă redusă asupra formării şi acreditării formatorilor.
· În consecinţă, nu există nici solidaritate de grup profesional şi nici un ethos comun - rezultate din formarea comună, din aderenţa la teorii, doctrine şi metodologii comune, precum şi din apartenenţa la aceleaşi organizaţii profesionale.

Având în vedere cele de mai sus, trecerea de la statutul ocupaţional la cel profesional ar însemna adoptarea, de comun acord, de către formatori, prin asociaţiile lor profesionale şi împreună cu angajatorii lor, a unui concept comun de “formator”, caracterizat, în opinia noastră, prin:
· Un concept extins de “formator” – care să cuprindă toate categoriile recunoscute de formatori (vezi mai jos)
· Competenţele comune tuturor categoriile de formatori exprimate prin standarde comune (ocupaţionale şi/sau de alt tip).
· Programe-cadru comune pentru formarea formatorilor din diferite categorii.
· Proceduri comune de acreditare dar şi modalităţi specifice de diferenţiere a diferitelor categorii de formatori.
· Constituirea asociaţiilor de formatori şi realizarea unităţii lor la nivel naţional.
· Obţinerea statutului de profesiune reglementată.

În actualul context – economic, social, legislativ şi cultural, credem că paşii necesari şi prealabili dobândirii, de către formatori, a acestui statut profesional sunt realizarea unui standard ocupaţional comun, bazat pe definiţia extinsă a formatorilor şi realizarea unei asociaţii profesionale a formatorilor la nivel naţional.

În cele ce urmează, vom propune, ca bază de discuţie cu formatorii, cu asociaţiile de formatori, cu angajatori şi cu autorităţile competente, un proiect de standard ocupaţional revizuit pentru formator şi o schiţă de strategie în vederea creării asociaţiei profesionale a formatorilor la nivel naţional.

1. Argumente pentru un nou standard ocupaţional[1]

În concepţia pe care o propunem, formatorul este acea persoană care proiectează, derulează, evaluează şi revizuieşte activităţi teoretice şi / sau practice şi / sau programe de formare şi de dezvoltare a competenţelor profesionale, indiferent dacă programul respectiv se derulează în instituţii specializate sau la locul de muncă. Această definiţie extinsă este compatibilă cu definiţiile date formatorului la nivel european.

Ca urmare, formatorul descris prin standardul ocupaţional pe care îl asociem acestei definiţii este:
· Un conceptor al programelor de formare, pe baza documentelor normative în vigoare, a standardelor ocupaţionale / de pregătire profesională şi a nevoilor unui anumit sector sau domeniu de activitate.
· Un proiectant al programelor şi al activităţilor de formare, pe baza identificării nevoii şi cererii de formare dintr-un anumit sector sau domeniu de activitate.
· Un organizator al programelor de formare, asigurând toate condiţiile necesare desfăşurării optime a programului de formare, prin crearea unor situaţii de învăţare adecvate dezvoltării competenţelor profesionale care se constituie în ţinte ale formării.
· Un facilitator al procesului de învăţare şi al dezvoltării competenţelor profesionale ţinte ale formării.
· Un consilier şi un consultant în domeniul formării şi dezvoltării profesionale pentru persoanele şi organizaţiile interesate.
· Un evaluator al participanţilor la formare – al competenţelor efectiv formate sau dezvoltate la participanţii la programul respectiv de formare - şi al propriei prestaţii ca formator.
· Un evaluator al programelor de formare – atât al celor proprii, cât şi al programelor de formare propuse spre evaluare în vederea autorizării.
· O persoană care învaţă pe tot parcursul carierei profesionale, dezvoltându-şi permanent propriile competenţe de formator.

Standardul ocupaţional propus va fi valabil indiferent de domeniul de activitate şi de nivelul de calificare la care lucrează formatorul, inclusiv pentru maistrul de ucenicie, aşa cum este el definit prin Legea privind ucenicia la locul de muncă (Nr. 279/2005) şi prin normele metodologice asociate.

Standardul se aplică tuturor categoriilor de formatori, anume
a) Formatorului responsabil cu activităţile teoretice şi practice de dezvoltare a competenţelor, indiferent de nivelul de calificare la care lucrează. El lucrează ca formator (cu normă întreagă sau fracţiune de normă) în instituţii de formare, dar poate fi şi angajatul unei organizaţii (indiferent de natura ei) care are o structură responsabilă cu formarea propriilor angajaţilor.
b) Formatorul responsabil cu activităţile practice de dezvoltare a competenţelor profesionale. El lucrează ca formator (cu normă întreagă sau fracţiune de normă) în instituţii de formare dar poate fi şi angajat al unei organizaţii (indiferent de natura ei) care are o structură responsabilă cu formarea angajaţilor proprii.
c) Îndrumătorul de practică din cadrul întreprinderilor şi altor organizaţii. El este responsabil cu activităţile practice de dezvoltare a competenţelor profesionale în condiţii reale de muncă, în organizaţia în care lucrează. El este angajat al acesteia pe un post de conducere sau de execuţie şi, ca îndrumător de practică, el poate fi sau nu degrevat de sarcinile obişnuite de lucru.
d) Maistrul de ucenicie – în condiţiile legislaţiei privind ucenicia la locul de muncă.

Acest standard ocupaţional cuprinde competenţe de bază, care trebuie demonstrate de toţi formatorii descrişi mai sus, indiferent de nivelul lor de calificare (inclusiv maiştrii de ucenicie) şi competenţe opţionale, care vor trebui demonstrate cu precădere de formatorii responsabili cu activităţile teoretice şi practice, indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea (în centrele de formare sau în alte organizaţii) şi indiferent dacă desfăşoară această activitate cu normă întreagă sau cu fracţiune de normă.

Totodată, formatorii care deţin numai competenţele de bază, pot realiza un program de formare conceput de alţi formatori, pot lucra în echipe cu alţi formatori, pot îndruma practica în producţie şi pregătirea ucenicilor. Pentru conceperea şi proiectarea programelor de formare, pentru utilizarea metodologiei de formare a adulţilor la un nivel superior, pentru evaluarea acestora şi, în general, pentru a asigura managementul programelor de formare, formatorii vor trebui să demonstreze şi deţinerea competenţelor opţionale.

Prezentăm, în Anexă, structura de competenţe a standardului ocupaţional propus[2].

Acest standard ocupaţional poate fi folosit în primul rând de către angajatori, pentru a vedea de ce tip de formatori are nevoie şi ce le poate cere acestora să facă, dar şi pentru crearea unui standard de pregătire profesională şi a programelor-cadru de formare a formatorilor – ca baze pentru formarea iniţială şi pentru dezvoltarea profesională ulterioară a formatorilor.

2. Asociaţia profesională – caracteristică esenţială a profesiunilor reglementate

Toate profesiunile socialmente recunoscute şi reglementate ca atare beneficiază de asociaţii profesionale[3] puternice, care au în esenţă, următoarele roluri esenţiale:
· Acordarea dreptului de liberă practică. Prin acest rol fundamental se asigură statutul social, monopolul exercitării profesiunii respective şi se influenţează formarea iniţială.
· Promovarea codurilor de conduită profesională şi deontologice.
· Controlul practicării profesiuni - pe baze profesionale şi nu administrative.
· Judecarea cazurilor de practică profesională inadecvată pe baza obligaţiilor profesionale, clar prevăzute în documentele statutare şi în codurile de conduită şi deontologice.
· Apărarea drepturilor practicanţilor profesiunii respective. De remarcat faptul că, în mediile profesionale recunoscute, influenţa organizaţiilor sindicale este redusă.
· Certificarea formării continue şi a dezvoltării profesionale.

Aceste trăsături ar trebui dobândite – evident, în timp – de mult dorita (de noi) asociaţie profesională a formatorilor la nivel naţional. Pentru a o crea, credem că paşii esenţiali ar fi următorii:
· Constituirea unui grup de iniţiativă care să elaboreze o schiţă de statut pentru Asociaţia Profesională a Formatorilor (APF – nume provizoriu).
· Promovarea în mass-media a iniţiativei şi câştigarea unui număr semnificativ de aderenţi – persoane şi organizaţii – din cât mai multe domenii de activitate.
· Realizarea, în paralel, de către un grup de lucru, a unei versiuni comune de standard ocupaţional (pe baza propunerii de mai sus sau pe orice altă bază comună acceptată), care să fie propusă aderenţilor.
· Elaborarea, de către alt grup de lucru, a codului deontologic al formatorului.
· Adunarea constitutivă a APF, prin care se aprobă statutul, propunerea comună (validată !) de SO şi modalităţile de finanţare a activităţii AFP.
· Realizarea demersurilor legale de constituirea APF ca persoană juridică.
· Constituirea APF ca partener de dialog pentru autorităţile cu competenţă în domeniul formării (M.Ed.C., M.M.S.S.F., C.N.F.P.A., etc.).
· Elaborarea programului cadru de formare a formatorilor şi a procedurilor comune de evaluare şi de acreditare a formatorilor.
· Câştigarea statutului de profesiune reglementată – prin negociere şi lobby pe lângă instituţiile abilitate – şi promovarea actelor normative speciale.

Credem că un asemenea demers este absolut esenţial pentru creşterea calităţii formării şi posibil în contextul actual (de la noi şi european). De această iniţiativă vor beneficia nu numai formatorii – al căror statut va fi clarificat, promovat şi apărat – dar şi furnizorii de formare şi participaţii la programele de formare (prin garantarea unor formatori competenţi şi prin creşterea competitivităţii la nivel european şi internaţional), nu în ultimul rând, angajatorii şi, în ultimă instanţă, întreaga societate.


[1] Propunerea de standard ocupaţional a fost realizată în cadrul programului “Asigurarea Calităţii în Formarea Profesională a Adulţilor” finanţat de către Guvernul Germaniei prin GTZ şi implementat de către firma ABU Consult, beneficiari fiind MMSSF şi CNFPA.
[2] Putem oferi, la cerere, celor interesaţi, şi propunerile noastre pentru celelalte elemente ale standardului ocupaţional - criteriile de realizare, gama de variabile şi ghidul de evaluare
[3] Se pot vedea, ca exemple în acest sens, prevederile legale care reglementează funcţionarea asociaţiilor profesionale ale medicilor (Colegiului Medicilor), ale avocaţilor (Barourile), ale notarilor, contabililor, psihologilor etc.

09 November 2006

Un alt aspect pe care dorim sa vi-l comunicam este cel legat de posibilitatea diseminarii materialelor de care dispuneti (carti, reviste,brosuri). IREA va organiza un stand in acest scop: participantii la Conferinta vor putea sa-si expuna propriile materiale si sa achizitioneze materialele care ii intereseaza.
Participantii la cea de-a doua conferinta a IREA, sunt rugati sa respecte urmatoarele indicatii in redactarea lucrarii:

Tipul paginii: A4
Marginile paginii:
Partea de sus/ Partea de jos: 5 cm;
Stanga/Dreapta: 4 cm
Font: Times New Roman
Marimea fontului: 12 pt
Spatiere: 1 rand

Titlul lucrarii: TIMES NEW ROMAN, 16 PT, BOLD, UPPERCASE
Capitolul principal TIMES NEW ROMAN, 16 PT, BOLD, UPPERCASE
Capitolele : Times New Roman, 14 pt, Bold
Subcapitolele: Times New Roman, 12 pt, Bold
Citatele: "Times New Roman, 12 pt, Italic

Lucrarea nu va depasi 12 pagini, - inclusiv tabele, grafice, prezentarea autorului etc.
Va rugam sa ne transmiteti lucrarea dvs. in format electronic prin e-mailsau pe suport CD, la Conferinta (17, 18 noiembrie 2006).

30 October 2006

Cea de a doua Conferinta Nationala de Educatia Adultilor - Formatorul pentru adulti - statut, roluri, competente, provocari, in organizarea institutiei noastre va avea loc intre 17 si 19 noiembrie.
Detalii despre aceasta, precum si formularul de inscriere se gasesc pe pagina IREA.

Va asteptam!